sâmbătă, ianuarie 30

puţină înţelepciune!


Învaţă de la toate


Rudyard Kipling


Învaţă de la ape să ai statornic drum,

Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,

Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,

Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.



Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,

Învaţă de la piatră cât trebuie să spui,

Învaţă de la vântul ce adie pe poteci

Cum trebuie prin lume, de liniştit să treci.



Învaţă de la toate, căci toate sunt surori,

Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat

Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.



Învaţă de la vultur, când umerii ţi-s grei

Şi du-te la furnică să vezi povara ei

Învaţă de la greier, când singur esti să cânţi,

Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.



Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,

Învaţă de la toate, că totu-i trecător,

Ia seamă, fiu al jertfei prin-lumea-n care treci,

Să înveţi din tot ce piere,tu să traieşti în veci!

.. şi un zâmbet amar



Dimineaţă m-am trezit cu tine-n gând, cu amintirea ta dulce-amăruie .. cred că te-am visat, sau poate a fost doar imaginaţia mea; A trecut atâta timp .. şi totuşi parcă a fost ieri ! încă tresar la numele tău, îmi aduce aminte de tine şoricelul ăla gri. Dar nu, nu o să spun că nu mi-e dor (aş minţi), azi nu o să plâng.


Mă iubeai irevocabil de mult .. mi-am amintit că-ţi plăcea atât de mult să ma vezi cu codiţe, încât am trecut la fapte şi am plecat la şcoala cu 2 codiţe (arătam ca o copilă inocentă) .. banal, ningea aşa frumooos .. ca atunci!

Mai ştii? Ziua aia tâmpită la 'edera' .. nu mi-a mai trebuit ciocolată caldă ceva timp!
Păcat că s-a terminat aşa, că am ajuns aşa ..

N-am să uit niciodată, mulţumesc!



Cu drag,
Codiss


joi, ianuarie 28

parte din mine !



Cu părere de rău ne îndreptăm cu paşi mărunţi spre sfârşit ..

Stăteam şi mă gândeam cât de greu o să-mi fie fără voi;

Cât am mai râs, cât am glumit, cât am mai plâns .. şi cât am iubiiit ! ştiţi oare cât o să-mi lipsiţi? ştiţi oare cât o să plâng pentru fiecare părticică din noi, din 8a, din gimnaziu din .. orice ? Până şi din motive minuscule, care nu-şi au rostul ..

Sunteţi personele datorită cărora zâmbesc azi pentru ca ieri aţi ştiut să-mi ştergeţi lacrimile, să ma stângeţi în braţe, să mă încurajaţi, să-mi spuneţi să merg mai departe .. acele persoane de care îmi va fi extrem de dor, persoanele care merită mai mult de un simplu 'mulţumesc', persoanele care vor să mă asculte pentru că le pasă într-adevăr! .. sunt persoane cu o inimă mare, pentru că au atâta şi atâta dragoste .. sunt persoane a căror urmă nu se va şterge din viaţa mea, pentru că clar : mi-au schimbat existenţa .. sunt oamenii pe care îi iubesc. Sunteţi persoanele de care nu mă satur niciodată ..

N-am să uit, mulţumesc .. (mai avem totuşi un semestru, hai să profităm de el) .



Cu drag,
Roxănica voastră

sâmbătă, ianuarie 16

un dor amar, un dor de .. tot




http://www.youtube.com/watch?v=KWYPnVfdI5E&feature=related



Mic tratat de dor (MihaelaRădulescu)


Dor mărunt – cred că au vrut să-i spună dor de alint, dar n-au ştiut dacă să recunoască că ţi se face dor de un om pe care-l iubeşti şi la 5 minute după ce-a ieşit pe uşă.

Dor dureros – când ce aştepti nu mai vine şi ştii bine asta, dar păstrezi dorul, căci nu ai mereu cu ce să-l înlocuieşti.

Dor fără ţintă – când plângi la viaţa altora de pe stradă, din filme, din cântece, din cărţi..

Dor necunoscut – când nu ştii exact de ce ţi-e rău lângă jumatatea ta. Ţi-e dor de tine, cel mai probabil.

Dor de copilărie – e, de cele mai multe ori, un dor de părinţii care-ţi rezolvau toate problemele în care azi te-ai încâlcit.

Dor năprasnic – are o culoare vie, îţi scoate ochii, uneori şi sufletul, căruia îi plac mai mult nuanţele calde.




Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta.

vineri, ianuarie 15

puţin din viaţa unui voinic


Copilul mic, copilul cu ochi albaştri pe care îl iubeşte toată lumea ! .. da, acela mic care ţipa toată ziua, acela care nu mă lasă să învăţ ! Minunăţia aia care îmi zâmbeşte dimineaţa la 7 ; şi îmi merge bine toată ziua ! Bebe obraznic care îmi pune in ghiozdan trenuleţe şi îmi ia banii. Da, dinţosul ala –guraliv- pe care îl iubesc enorm şi fără de care nu aş putea!

-Argintul viu- care mă pişcă, care mă trage de păr, care mă bate .. dar care mă strânge tare, tare in braţe şi mă pupă apăsat. Ţuţ’ căruia ii place să alerge, care nu sta niciodată locului; eu nu ştiu de unde atâta energie .. :)) Cârlionţ’ care ma strigă –iaia- şi cere zilnic –bobo- (ciocolată,jeleuri,bomboane,prăjituri - tot ce înseamnă dulce) . E frăţiorul meu, e lumina ochilor mei .. e totul !

(îmi cer scuze dacă te-am certat prea tare, dacă am fost rea:”> dar câteodată ma enervezi la culme; si totusi eu tot te iubesc, neastâmpăratule!)

Cu drag,

Eu, sora ta care te adoră

you and me; together forever !



Parte din asta e proasteală, însă nu şi prietenia!

“zip-A-dee-doo-daa
Zip-A-ri-eee
My,my,my,my
My best friend!!”


We’re the best, forget the rest!!
Noi. Doarnoi. Noidouă. Şi poate că nimic mai mult; şi sincer : de -ajuns !
Eşti unul din puţinele lucruri bune din viaţa mea, eşti “soba” mea iarna, căldura mea din ianuarie; eşti singura care mă face să râd cu lacrimi, eşti .. TOTUL !
Eşti pata de pe jeanşii mei de care nu mai vreau să scap; eşti steaua care străluceşte mereu în inima mea, chiar dacă eu nu realizez întotdeauna. Eşti jumatatea “geniu” (doarnoidouăştim), eşti gâdilici, eşti iubi, pisi .. eşti mereu aici, mereu ! Eşti cea care mă suportă întotdeauna (chiar şi cand nu te las sa dormi), eşti cea care ma ia de mână (nu mă lasă) şi mergem mai departe.

Tu mă alinţi, tu mă cerţi, tu mă “culegi de pe covorul tău :)))”, tu mă ietţi, tu mă încurajezi, tu mă adori, tu mă strângi în braţe (cum n-o face nimeni), tu mă cunoşti cel mai bine! Doar tu îmi goleşti frigiderul când vii la mine, tu care-mi cotrobăi peste tot, tu care-mi scoţi “peri verzi”, tu care ţipi, tu care .. mă iubeşti !


Şi chiar de nu o arăt mereu,
N-aş putea fără tine ..
Aş fi un simplu “eu” !

Şi chiar de ţi se pare-un fleac,
Eu port in gând acest “gândac”.
Pentru că-i spun mereu tot ce gândesc,
Pentru că mi-e de-ajuns doar s-o privesc
Şi jur : pe loc realizez,
Doar cu ea, eu mă distrez!
Doar cu ea pot să visez ..
De aceea o iubesc !


Aş scrie romane întregi despre asta .. dar mă rezum la aceste rânduri scrise la şcoală , azi.
Îţi mulţumesc din suflet !

P.S. : Ce faci când ai aşa o prietenă? O iubeşti, desigur … DE TOT !


Cu drag,
Eu şi Ea




(apropo, o să pun şi poze)

ora de mate fără zâmbete ..


Am ajuns să spun şi asta .. îmi place matematica!
Da, aşa e; şi nu glumesc (asta v-o datorez dumneavoastră) .

Niciodată n-o să vă putem mulţumi, nimic nu vă va răsplati muntele de bunătate, fărâma de suflet pe care o puneţi în tot ceea ce faceţi! Probabil (din punctul meu de vedere) sunteţi printre puţinii profi cărora le pasă, care vrea să ştim pentru noi, nu doar aşa “de numele clasei” .. singura care are răbdare de fier - aş spune - , dar care îşi doreşte sa aibă o minimă satisfacţie.

Stăteam si mă gândeam azi .. - Oare cum e când nişte copchii proşti comentează sau deranjează ora, sau chiar nu învaţă ? şi mai pleci şi supărată, cu o mie de nervi din cauza asta ! Sunt sigură că nu e bine deloc .. se vede clar că ii pasă şi că ea vrea .. păcat că unii nu realizează încă, păcat ! şi e ceva timp de când numai suparată e ..


Tot respectul, dna’soară!

joi, ianuarie 14

roxănuţa sădicuţa :))

în primul rând : mulţumesc dna'soară :)) de engleză;

Eu – chestia mică, agitată şi isterică.


Nu ştiu cum să încep .. uite că în sfârşit chestia mică, veselă, agitată şi isterică, cubuleţul tău de zahăr, puiuţul, titirezul, iubi a ta, roxănica voastră are blog. Probabil ar trebui să mă descriu, dar nu! .. urăsc asta.


Atât azi ...